Traim pe fuga, iubim pe fuga, dormim pe fuga. Intre dimineata si seara este amurgul.
Ne trezim ca trec anotimpurile peste noi. Apropo, e toamna...
Anii...fug si ei.
Ne ardem viata in birouri rigide, in zgomotul tastelor si al aparatelor de aer conditionat, inchisi in calculatoare, despre care ne amagim ca ne-ar fi ferestre spre lume.
Visam pe google, radem pe facebook, ne dam intalniri pe mess. Ne traim iubirile in SMS-uri, si ne amagim ca am fi fericiti.
Ne culcam cu stiri si talkshow-uri, ne trezim la fel, cu iluzia cunoasterii.
Ii sunam pe cei dragi in graba, poate din automatism, ca apoi sa-i repezim, aruncandu-le in fata arogantul "N-AM TIMP!"
Discutii, telefoane, nervi, resemnare, evadare.
Evadare? Unde? Cand? "N-AM TIMP!"
Alergam intr-un suflet spre vacanta. O saptamana. doua... O pauza de respiratie. Niciodata detasare insa.
Chiar asa, cand ti-ai inchis ultima data telefonul? Si apoi... o luam de la capat, mai inversunat.
Roboti rigizi, prizonieri in propriile povesti.
De parca daca ne-am opri, am pierde TRENUL.
Caram dupa-noi povara grea- glodul prejudecatilor.
Gandim... cu viteza gandului. Pierdem esenta, niciodata "N-AVEM TIMP!"
Citim titluri, dar uitam povestile. Ca sa faci parte din lumea asta trebuie sa tii pasul cu ea. Acesta este pretul pe care il platim cu totii.
Uneori simt nevoia sa-mi cer timpul inapoi. Dar "N-AM TIMP" sa fac asta.
Trebuie sa fug, acum. Undeva, cineva ar putea sa ma lase in urma...
Diane
